Tot timpul am fost fascinata de cate surprize se pot ascunde intre rafturile unui magazin satesc.Langa capsunile proaspat culese, troneaza cu nonsalnta o pereche de chiloti si o punga de dero “din ala bun”. Vanzatorul valseaza academic intre o veioza si un capac de toaleta si iti ofera serviabil corigii proaspeti “adusi de dimineata de la Buzau”.Cam asa si cu viata , dupa curbe stramte si la inaltime, te trasneste de pe contrasens cu ceva incredibil si total neasteptat.Oricat de mult te-ai pregati pentru “promotia saptamanii”, tie nu iti va ramane decat produsul expirat de pe raftul cel mai ponosit.Bineinteles, putem sa ne alegem “magazinul” in care patrundem , dar nu toti ne-am nascut cu un Bloomingdale la iesirea din casa, iar spiritul noastru balcanic asteapta combativ din umbra oricum, cratita aceea gratuita pentru care trebuie sa lupti cu invesunarea lui Mircea Cel Batran la Rovine.
Am crescut cu 2 lucruri in casa si in suflet:icoanele patinate de vreme ale bunicilor si cartile si nu, primele nu erau doar accesorii pentru pereti si cele din uram nu erau cumparate sa se asorteze cu covorul din sufragerie.Am fost invatata ca oricat de mult as ramane fara combustibil sufletesc, ma pot refugia in cele 2, cu o incredere vecina cu abandonul, ca un animal haituit in vizuina lui calda.
Pana la urma poate acesta este si resortul care ne impinge inainte in fiecare zi, speranta ca data viitoare vei fi primul la coada cu bunatati.Dincolo de vointa mea, fatalitatea bovariana se incapataneaza sa imi faca cu mana cand si cand si sa ma ademeneasca in comodul ei :”nu mai lupta”.Totusi ca o oaie buna a turmei mele, ma asez tacut la coada cu plasa cea mai mare, pentru ca nu se stie niciodata…